Poze animeandmangaforever de la 3814 la 3853

contul... (mai multe vremea când binele şi răul se luptau a fost un puternic acel era

contul... (mai multe capitole) Capitolul II Inlantuirea printeselor Pe vremea când Binele şi Răul se luptau a fost un puternic împărat. Acel împărat era Împăratul Luminii. El avea cinci fiice: Lumierre, Constance, Eclair, Nimphe şi Eclipse. Lumierre avea părul lung , azuriu, ochii mari, de safir, era cea mai mică. Constance avea părul lung, auriu, prins într-o coadă la spate, ochii de opal. Eclair avea părul roşcat, lung, lăsat să cadă în falduri, ochii de un rubin fermecător. Nimphe avea părul scurt, turkoaze, ochii de un verde marin. Eclipse avea părul argintiu, lung, ochii de un albastru pal. Într-o cameră numită Camera Aurorelor, pe o masă din safir, se învârteau în cerc cinci sfere luminoase, acestea erau Aurorele Elementelor. Aceste Aurore asigurau bunăstarea şi prosperitatea regatului. Împăratul se hotărî ca fetele sale sa păzească, fiecare, câte o Auroră a Elementelor. Lumierre avea să păzească Aurora Energiei, cea care asigura puterea celorlalte Aurore şi energia regatului. Constance avea de păzit Aurora Pământului, ce asigura hrana regatului, Eclair avea de păzit Aurora focului ce asigura căldura regatului pe timp de furtuna ( pe timp de iarna, regatul avea parte de numeroase furtuni aspre), Nimphe avea de păzit Aurora Apei, ce asigura apa regatului, pe timp de secetă. Eclipse avea de păzit Aurora Aerului, ce asigura viaţa regatului. Într-o zi, împăratul se hotărî sa cedeze Aurorile Elementelor fiicelor sale pentru totdeauna. Le chemă pe toate în Camera Trandafirilui, apoi le spuse: - Fetele mele dragi, am hotărât să vă cedez Aurorile Elementelor pentru totdeauna. Numai una singură dintre voi va avea toate puterile Aurorelor şi toate darulrile lor, celelalte vor avea doar puterea Aurorilor şi doar un dar dintre cele cinci. Aceea trebuie să reziste cinci ani în camera aceasta, strâns legată de cinci trandafiri. Fiecare trandafir are o floare înflorită şi un boboc ce nu s-a deschis încă ; floarea de trandafir are puterea Aurorei, iar bobocul este darul Aurorei. Când una dintre voi vrea să se descătuşeze de trandafiri, spune cuvântul Ante. Dacă una scapă înainte de termen, nu contează dacă au trecut patru, trei ,doi sau un an, va avea puterile Aurorelor şi doar un dar din cele cinci. Darurile sunt: de la Trandafirul Aurorei Energiei veţi avea tinereţe veşnică, de la Trandafirul Aurorei Apei veţi avea puterea vântului şi a furtunii, de la Trandafirul Aurorei Focului puterea fulgerului, de la Trandafirul Aurorei Pământului veţi avea un dar un pic mai ciudat, veţi putea face să rodească pământul, sa se ofilească totul, sa ningă abundent şi să vină seceta înainte de vreme. De la Trandafirul Aurorei Aerului veţi putea controla ziua, noaptea, eclipsele. Lumierre eşti prima. Vrei, lumina sufletului meu? - Da, împărate! Vreau! - Aşa să fie! Trandafirii Aurorelor creşteţi! Şi apoi rosti: Oferiţi-i flori deschise Puterile ce-n voi stau scrise, Testul de-l va trece ea, Puterile voastre le va avea! Oferiţi-i flori închise Darurile ce-n voi stau scrise, Testul de-l va trece ea, Darurile voastre le va avea! Apoi, ca din pământ, răsăriră cinci trandafiri. Cum spusese împăratul aşa se întâmpla. Se repetă vraja pentru toate fiicele sale. Într-un final, toate erau încătuşate. - Să sperăm că măcar una dintre ele va putea să vadă dincolo de spusele mele, şi, că într-un târziu va face ceea ce trebuie. Spuse împăratul. După cinci luni de la încătuşarea fiicelor împăratului, o secetă mare se abătu asupra regatului. Acum că Aurorile erau cedate, nu mai puteau să acţioneze singure. În Camera Trandafirului Lumierre şi celelalte auzeau totul despre seceta aceea ce aproape a distrus întregul regat. Lumierre spuse: - Eu nu o să stau aici, în timp ce regatul va muri! - Dar nu vrei toate darurile? Întrebă Constance. - Nu ai acceptat? Întrebă Nimphe. - N-ai auzit ce a zis tatăl nostru? Întrebă Eclipse. - Am auzit, am acceptat, le vroiam, dar acum nu le mai vreau! Să am putere dar să-mi pierd regatul!Eu plec! Ante! Şi trandafirii dispăruseră ca din senin, lăsând-o liberă pe Lumierre. - Plec şi eu! Lumierre are dreptate! Ante!spuse Eclair. Dar trandafirii nu dispărură. - Ce se-ntâmplă?strigă ea. - Nu ştiu!merg la tata. Şi ieşi pe uşa trandafirie. Vroia să meargă la tatăl ei, dar împăratul o aştepta după uşă. El spuse: - Deci tu eşti Aleasa. Vino cu mine. - Dar Eclair ? Şi ea aspus Ante şi nu au dispărut trandafirii. - După cum am spus, doar una va avea toate puterile. Tu eşti aceea. - Eu? Dar... - Vino! Şi intrară în Camera Misterelor. Împăratul se duse la peretele din faţa uşii pe care intraseră şi spuse: - Cea Aleasă va descătuşa sceretele Cărţii! Şi peretele lăsă să apară o uşă. Împăratul şi Lumierre intrară în camera aceea. Era o cameră mică, cu o măsuţă în mijlocul ei. În afară de măsuţă, în cameră mai erau, cinci amulete, o rochie, o pelerină şi o mască. Pe măsuţă erau 48 de bucăţi de cretă, o pungă cusută cu fir de argint şi două cutiuţe cu un dragon încolăcit încrustat. - Dar ce este asta? - Asta este Camera Celei Alese. - Dar nu ştiam de camera asta! - Nici nu trebuia să ştii. Trebuie să mergi într-o călătorie, deoarece trebuie să îţi salvezi surorile deocamdată. - De ce? - Trandafirii le vor lua forţa vitală. - Dar de ce... - Îţi explic când te vei întoarce din călătorie. - Dar ce sunt toate aceste obiecte: creta, , punga, cutiile, amuletele, rochia, pelerina, masca! Ce sunt? La ce îmi folosesc? - Le vei folosi în călătorie. Creta te poate transporta oriunde doreşti. Trebuie să desenezi o uşă şi, în timp ce desenezi, să îţi imaginezi locul unde ai vrea să mergi. Punga nici eu nu ştiu la ce îţi va folosi, va trebui să descoperi tu. În cele două cutiuţe sunt: în prima, o coroană cu un rubin în formă de dragon, cu opal cu formă de dragon, cu safir în formă de dragon, smarald azuriu în forma de dragon şi cu un amethis în formă de prinţesă, şi în a doua 10 inele, pentru fiecare mână câte un inel cu rubin, cu smarald, cu opal, cu safir şi cu smarald azuriu, nici acestea nu ştiu ce puteri au. Amuletele, fiecare are o putere, cea roşie, tămăduire, verde, putere, galbena, albastra şi azuria nu au fost folosite niciodată, şi cei ce au îndrăznit, au murit. Rochia, a fost a mamei tale. La cuvântul Ariel ţesătura va fi mai tare decât solzii unui dragon. Pelerina tot a mamei tale a fost. Te va face invizibilă la cuvântul misterio. Masca a fost a mea. Dacă spui „Umbre şi aburi, totuna să fim” te va transforma în oricine vei dori. - Dar unde voi pleca? - Va trebui întâi să ajungi la Pădurea Durerii. În timp ce vei face acest drum, vei trece prin multe încercări. Imediat ce vei ajunge la intrarea în Pădure te vei întâlni cu Wolf, Cavalerul-Lup* El păzeşte Pădurea. Va trebui să spui: „Sunt cea aleasă” el te va întreba: „Ce ştii despre Spiritele Cărţii?” tu vei răspunde:„Ele fac spirale ce se ascund în apă, fac curse pe uscat, se înneacă în aer, dansează în foc şi se întorc în Rai”, apoi vei vedea ce se va întâmpla. - Când plec? - Acum. - Iau un cal? - Nu. Şi Lumierre porni, în apusul soarelui, spre Pădurea Durerii, nu cu frică, nu cu mâhnire, ci cu un sentiment de îndatorire. Capitolul III Leul din Hyperboreea Socotind că este mai bine să meargă drept înaine de la palat spre Pădure, fata se îndreptă spre Câmpul Gemetelor. Era cea mai scurtă cale spre Pădure. Înainte să ajungă la Câmpul Gemetelor, trebuia să treacă de ţinutul Hyperboreea. Decum intră în ţinut, fata simţi ceva neobişnuit. O aură demonică învăluia ţinutul. Lumierre se îndreptă spre Palatul Hyperboreei. Era ceva neobişnuit la acel ţinut, şi Lumierre ştia asta. Bătu la poartă, dar nimeni nu răspunse, aşa că se îndreptă mai departe. Toate casele erau zăvorâte, ferestrele închise, nu era ţipenie de om. După ce ajunse la ultima casă, văzuse un păstor ce îşi închidea turma în şopron. Ea strigă: - Hei! Staţi un minut! Vreau să vă întreb ceva! Păstorul se întoarse spre prinţesă, şi văzând ochi aşa de blânzi, senini, ca de safir, văzând aşa trup mlădios, păr de-o culoare uimitoare, azurie, înnlemni. De-abia mai găsi cuvinte să întrebe: - Cine eşti? - Sunt Lumierre, cea mai mică fiică a Împăratului Luminii, spuse ea surâzând. - Dar ce faceţi aici, Maiestate? - Am plecat într-o călătorie, pentru a-mi salva surorile. - Dar ce s-a întâmplat?întrebă păstorul. Şi fata îi spusese păstorului tot ce se întâmplase. - Cum vă numiţi?întrebă ea. - Numele meu este Menoes. - De ce este aşa pustiu ţinutul? - Din cauza Leului. - Care Leu? - Împărăteasa regatului, Diona, s-a lăudat fiicei Zeiţei Nopţii, Nixa, că ea este este mult mai frumoasă decât Ea . Zeiţa s-a plâns mamei ei, Zeiţa Nix, iar Ea s-a plâns soţului Ei. Astfel, zeul a trimis să pustiească regatul o fiară oribilă de nedescris din grajdurile castelului din nori. Oamenii regatului s-au refugiat în casele lor, iar familia regală s-a încuiat în palat. - Atâtea necazuri pentru că împărăteasa s-a lăudat prea mult! - Au murit mulţi oameni nevinovaţi! - Unde îi este bârlogul? - În vârful acelui munte! Şi păstorul arătă un munte de mărime mijlocie, în formă de gură de leu. Prinţesa, de cum se uită la acel munte, îşi dădu seama că din vârful lui provine aura demonică ce înconjura ţinutul. Prinţesa porni spre vizuina Leului, crezând că şi asta face parte din călătoria ei, şi pe bună dreptate, făcea. Pe drum, se întâlni cu un negustor de arme, şi, văzând că are un arc de toată frumuseţea, de aur cu pietre preţioase şi un arc de lemn, fără nici un fel de podoabă, vru să cumpere unul. Prinţesa, care nu era deloc pretenţioasă şi luă arcul de lemn. Ceea ce nu ştia prinţesa, era că tatăl ei era negustorul de arme. El, văzând că luă arcul de lemn în loc de arcul de aur, îşi spuse în sinea lui: „O alegere bună. Un arc fără de podoabă poate fi mult mai bun decât unul de aur plin cu podoabe.”. după ce luă arcul şi plăti negustorului cât îi datora, merse spre vizuina Leului. Când ajunse acolo nu găsi Leul în bârlog. A aşteptat un timp până s-a întors fiara. A mâncat turma păstorului Menoes. Prinţesa o văzu săltând printre coline, fiara era uriaşă. Avea nişte ochi mari, roşii şi plini de sânge. Colţii săi ascuţiţi erau cât nişte săbii şi străluceau în soare. Răgea-nfiorător. Întinzând bine arcul, a tras prima săgeată. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe Leu. Nu i-a putut clinti nici măcar un fir de păr. Fata s-a mirat cum de n-a pătruns săgeata în trupul Leului. Şi a ţintit mai bine. A tras încă o dată. Şi iar săgeata sa dus vâjâind în văzduh, s-a lovit ca de o stâncă şi a lunecat jos. Leul răgea cumplit, şi cu coama zburlită, se repezi spre fată. Ea nu s-a înspăimântat, a mai tras o săgetă, dar nici aceea nu l-a rănit pe Leu. Putea să tragă şi o mie de săgeţi. Pielea acelui monstru, fiu al unui uriaş şi al unei vipere, avea pielea de nepătruns. Pielea era vrăjită. Chiar uriaşul o vrăjise, cu învoirea mamei sale, urmaşa lui Circe, vrăjitoarea ce i-a transformat pe camarazii lui Ulise în porci. Atunci când a văzut că săgeţile nu merg a folosit pelerina, săgeţile şi amuleta verde. Fata a folosit pelerina în timp ce dădea săgeţilor o putere enormă. Apoi, tot cu ajutorul pelerinei, merse în spatele Leului, care se uita în toate părţile neştiind unde este prinţesa. Când ajunse în spatele Leului trase o săgeată care nu a primit puterile amuletei verzi, iar apoi trase săgeata care a primit puterile amuletei. Ultima săgeată l-a rănit pe Leu, dar nu l-a omorât. Prinţesa nu era numai curajoasă, ci şi deşteaptă. Când rana era deschisă, fata a chemat fulgerul şi la lovit pe Leu, apoi, când Leul era la pământ fata a chemat fulgerul să intre într-o săgeată. Fata ţinti şi trase atât de bine, încât nimeri direct în rană. Aşa, Leul era ucis. Din cer a apărut un fulger ce a lovit cutia cu inele. Când ea a deschis cutia ca să vadă dacă inelele sunt întregi, văzu că piatra unuia din inelele cu rubin era înconjurată de litere străvechi ce însemnau fulger, iar cealaltă piatra a celuilalt inel era înconjurată de litere ce însemnau săgeată . Fata nu înţelese ce s-a întâmplat şi porni mai departe în călătoria sa. Capitolul IV Îmblânzirea puternicului Diablo, calul înnaripat, odrasla sângelui zeesc După ce învinse Leul din Hyperboreea, prinţesa porni mai de parte, spre Câmpul Gemetelor. Era un loc pustiu, unde se auzeau din timp în timp gemete înfiorătoare. O legendă veche spune că acolo s-a dat Prima Bătălie dintre Bine şi Rău, unde s-au pierdut câte o jumătate din Sabia Luminii şi Sabia Rălului şi unde s-au stins mii şi mii de vieţi nevinovate. Se spune că, în timpul luptei, o zeiţă cu părul negru, lung, cu o mască de rubin ce nu lăsa să se întreveadă decât ochii Ei asemenea măştii, a coborât din slavă şi s-a alăturat Binelui. De ce purta mască? Nu ştie nimeni. Cine era? Nu ştie nimeni. După graţie putea fii zeiţa frumuseţii, după demnitate şi înţelepciune putea fii zeiţa înţelepciunii, iar după felul cum lupta, zeiţa războiului. Rochea-i era de rubin, smălţată cu flori de crin şi trandafiri albaştri, cusute cu un soi de aţă făcută dintr-o plantă albastră, din Rai, reprezentând puritate. În păr purta un minunat trandafir albastru După ce zeiţa necunoscută ce a fost numită Saya, zeiţa binelui, s-a alăturat Binelui, s-a arătat o a doua zeiţă. Era brunetă, la fel ca prima, aceeaşi graţie, aceeaşi demnitate şi înţelepciune, aceeaşi măiestrie de a lupta. Era sora Ei. Avea şi Ea o mască, de safir, la fel îi erau şi ochii. Avea o roche neagră, smălţată cu crini-păianjeni, cusuţi cu aţă dintr-un soi de plantă roşie din Iad. În păr purta un crin-păianjen negru. A fost numită Diva, zeiţa Răului. Ea s-a alăturat Răului. Bătălia începu şi dură zile, săptămâni, luni! Dar, spre final, cele două zeiţe se răniră reciproc cu săbiile. Sângele lor se amestecă şi din el se născu un cal minunat, cu aripi, negru ca noaptea. Pe fruntea lui era o stea, în centrul căreia erau două flori, una de crin-păianjen şi una de trandafir. Reprezenta combinaţia dintre sângele ambelor zeiţe. Secole au încercat fiinţe de tot felul să-l îmblânzească pe puternicul Diablo (căci aşa se numea calul), dar nu au reuşit. Lumierre auzi de această legendă şi merse să-l îmblânzească. Noaptea trecută, înainte să pornească la drum, avusese un vis. Se făcea că cele două zeiţe, Saya şi Diva îi grăiau: „- De vrei să-l îmblânzeşti pe Diablo trebuie să ai sufletul pur şi să fii hotărâtă. Foloseşte unul din frâiele acestea. Este alegerea ta. De vei avea sufletul pur şi vei fii hotărâtă, vei face alegerea corectă. Aşteaptă-l la miljlocul Câmpului, la oază” Când se trezi, găsi lângă ea două frâie. Unul de aur cu pietre preţioase şi unul din simplu fără podoabă. Fata alese frâul fără de podoabă. Nu era pretenţioasă, deci avea sufletul pur şi deşi nu ştia dacă frâul va rezista, credea în ea, deci era hotărâtă. Avea ambele calităţi, însă alese frâul corect? Să trecem la înblânzirea lui Diablo. Când ajunse la oază, se stârni o furtună de nisip. Atunci, fata chemă puterea pământului şi-i porunci să se oprească furtuna. Atunci, tot nisipul din aer se adună într-o minge mare şi căzu peste cutia cu inele. Lumierre se grăbi să vadă ce s-a întâmplat şi, când deschise cutia, pe un inel de opal scria: nisip şi pe celălalt punte. După ce văzu asta , fata se gândi la ceva, dar nu avea ceva care să sprijine acea presupunere. Nu putu să stea mult în cumpăna, că, dintr-o dată din slavă, un cal înnaripat sosi la oază. Era Diablo. Acest cal zbura peste tot în lume, se spune că, bătând din copită, vijeliosul Diablo a făcut să ţâşnească din pământ un fel de val uriaş, ce s-a transformat în oaza aceasta. Se spune că acolo se scaldă copilele lui Zeus, cele nouă muze şi că poeţii şi povestitorii din Hyperboreea mergeau să să scrie poezii şi poveşti, şi că, îndată ce sorbeau din apă, se lăsau cuprinşi de harurile celor nouă muze. Nărăvaşul cal era de-o frumuseţe de nedescris. Prinţesa era prinsă într-o admiraţie şi o oarecare curiozitate pentru Diablo. Prinţesa era din fire curioasă, dar în această situaţie, simţi ceva neînregulă. Era normal, prima dată când vezi un cal zburător, nu ? Îşi spuse în sinea sa: „Acum e acum ! Trec şi peste asta!” Apoi se urcă pe spatele lui Diablo nu cu uşurinţă şi îi puse frâul. Calul nu pierdu vremea, se înălţa până în nori şi apoi cobora, dar văzând că are o stăpână insistentă şi curajoasă, parcă la un semn se duse spre Câmpia Urletelor. Acolo o aşteptau alte peripeţii. Din fericire, această Câmpie era ultimul obsacol de care trebuia să treacă prinţesa.