Poze animeandmangaforever de la 1477 la 1516

deci sa ma iertati k am intarziat si sper sa va placa, dc nu sa imi 27 ca stiu de unde se aude. zise

deci sa ma iertati k am intarziat si sper sa va placa, dc nu sa imi ziceti Cap. 27 Avertizarile -Cred ca stiu de unde se aude. Zise Ai. -De unde? Intreba Hitomi. -Din… din… din… din receptor… din receptorul telefonului. -Da, chiar la asta ma gandeam si eu. -Ce faci? -Raspund, sa vad cine e. -Nu face asta!!! -De ce? -Am presentimente rele… -Nu iti fa griji, e doar un telefon, nu iti poate face rau. Oricum, vreau sa vad ce zice. -Dar… dar… -Nici un dar. Hitomi puse receptorul la ureche si auzi niste “vorbe”. -… plecati… plecati… -Cine esti? Si de ce sa plecam? Raspunde! -…plecati din casa asta sau veti regreta… -Raspunde odata, cine esti? Te-au apucat glumele la ora asta? -…daca nu plecati ma voi razbuna… -Sper ca nu ai glume in program Yukyo, sau tu Kumikyoru? Va avertizez ca… -…v-am avertizat o data, inca de doua ori si daca tot in casa va aflati voi veni dupa voi, si iadul va asteapta… -Cum adica? Ce vrei sa zici cu asta? -*suna ocupat* -Alo! ALO! A inchis. -Ce a zis? -Niste aiureli. -Explica-mi! Hitomi incepu sa ii povesteasca, si Ai se ingrozi. -Ce facem acum? Inteba Ai. -Chiar nu stiu… -Eu ma gandeam… Cand deodata, se auzi ciocanituri in usa, iar Ai la cat de speriata a fost de ceea ce ii povesti Hitomi, tipa putin si se arunca in bratele lui Hitomi. -Ca sa te arunci tot timpul in bratele mele, ar trebui sa apara fantome din astea ca sa ne ameninte. -Nu glumi cu asta, ca nu mai vorbesc cu tine. -Bine, bine… sa vedem cine e la usa. -Sa iti fie clar: eu nu plec din bratele tale, fie ce-o fi. -Bine, asta inseamna ca te i-au cu mine. O lua in brate, si merse la usa. O lasa jos pe Ai, ea se refugie in spatele lui, iar cand da sa deschida, se auzi ciocaniri in usa. Desi era curajos, acum ii era frica, sa nu fie cea de-a doua avertizare, nu vroia sa pateasca nici el si nici Ai nimic. Deschise usa incet, si pe fata ii aparu zambetul. -NE DATI ORI NU NE DATI? Strigara in cor o multime de copii imbracati fiecare in felul lor, in diferite costume. -A voi erati, stati un pic si va dam imediat bomboane… -Multumim… -Sunt doar niste copii… -Da, vad… -Hai sa le dam bomboane, pana nu ne da foc la casa sau stiu si eu… -Da, buna idee zise Ai zambind. Dupa cateva minute: -Gata, am venit, scuzati intarzierea! Poftiti, la ficare in parte. -Multumim si Happy Halloween! -Sa veniti si la anul. Halloween fericit! -Deci unde ramasesem? Intreba Ai. -Ai uitat, eu ti-am povestit totul. -A, da, am uitat. Ce uituca pot fi… -Da, nu te pot contrazice… Si primi o perna in fata… -Boule! -Asta pentru ce a fost? -Stii foarte bine. -Off… si acum ce facem? -Asteptam, cred.. tu ce zici Hitomi? -La fel. Daca se intampla ceva, vedem noi. -Bine. Trecu o ora, nu se intampla nimic, cei doi se uitara la televizor, si mai trecu inca o ora, dar tot nimic. Cand deodata se auzira sgomote. -SI am crezut ca dupa doua ore nu se va mai aparea nimic… dar de unde se aude? Intreba Hitomi uitandu-se in toate partile. -Cred ca din bucatarie. -Sa mergem sa vedem. -Yuck, sa nu imi zici… -Da, e sange, din nou. -Nu din nou, iar… oare de unde provine atata sange? (Am uitat sa mentionez ca sangele era peste tot in bucatarie, pe jos, pe mobila, chiar si pe pereti.) -Uita-te si tu. -Prefer sa nu ma uit, e dezgustator, dar de unde au aparut toate gainile astea, din cate stiu eu, nu am avut gaini la mine in casa sau afara? -Nici o idee. Nu poti sa zici ca sunt ale mele, ca nici eu nu am gaini. -Dar nu am zis nimic. -Bine, dar am zis ca sa nu zici si tu. -Auzi… -Ce? -…cred ca ar fi bine sa nu ne certam. -A, da buna idee. -Dar ce-ai crezut ca iti zic? -Sa nu incepem, bine? -Oricum Hitomi, tu ai inceput. -Renunt, cu tine nimic nu e posibil. -Da, parca cu tine e. -In fine, ce facem acum, ne imbracam in costume si iesim din casa? -Nu, fiindca nu ne-a amenintat, si cine stie, poate chestia cu gainile alea au fost puse la cale de niste glumeti sau copii de pe strada, ca sa ne sperie. -Cum zici tu Ai. Sa mergem sa scoatem gainile alea din bucatarie si sa curatam acolo. -Tu cureti. -Da de ce eu? Tu nu poti sa ma ajuti? -Nu, fiindca mi-e rau de la sange. -Aha… -Ce? Vrei sa ma duci la spital, fiindca am lesinat sau cine stie? -Bine, curat eu. -Mda… sa mergem sa cureti. -Sigur, intotdeauna face pe sefa, de ce nu pot face eu pe seful? Imi urasc viata… -Nu mai comenta si pune-te si lucra odata… ce sa nu imi zici ca ai si terminat si eu nu stiu? -De ce? -Uite! Bucataria era curata, nici o urma de sange si nici o gaina, nici macar o pana, cat ar fi ea de mica. -Ce… -Hitomi, uita-te pe geam. Cei doi se uitara uimiti si ingroziti de ceea ce se intampla. -“PLECATI……………………… DIN……………………… CASA……………………… SAU……………………… VETI……………………… SUFERI…!” citi Hitomi in timp ce scria cineva sau ceva pe geamul din bucatarie. -Hitomi… -Stiu, cred ca ar fi cel mai bun lucru, sa plecam dar mai bine ne imbracam sa fim in “asortati” cu festivitatea. -Da, eu ma duc acasa a ma schimb si te astept afara. -Eu ma duc in camera si vin imediat. -Bine. Cei doi ajunsi in camera se schimbara fiecare in ce costum gasi si iesira afara. -Gata, sunt gata. -Si eu… -Ce? -Esti superba… -Serios? Am gasit ce am avut pe acolo, o peruca, lentile de contac si niste haine combinate, iar coada si aripile le am de cand am fost mai mica, si vad ca si acum se mai potrivesc. Sigur nu sunt o ciudata? -Pentru mine esti minunata. Chiar iti sta foarte bine. -Mersi mult, dar si tu arat super, chiar mai bine decat mine, si apropo, ce e chestia aia la tine pe umar? E super dulce! -E un animalut de plus, si se potriveste perfect cu imbracamintea ta. -Da, pot sa il iai, sau e cusut pe haina. -Da, adica nu e cusut, poti sa il iei. -Ce bine, dar ce pufos e, si parca e adevarat, nu crezi… -Aaa.. cred ca trebuie sa iti spun ceva… Ai in costum Hitomi in costum si animalutul