Poze animeandmangaforever de la 739 la 778

imi pare rau ca am intarziat, scz pt greseli si sper sa va 28 aaa.. cred ca trebuie sa iti spun asta

imi pare rau ca am intarziat, scz pt greseli si sper sa va placa Cap. 28 Sfarsitul - Aaa.. cred ca trebuie sa iti spun ceva… -Ce? -Animalutul asta nu e din plus, de fapt e real… -Ce? -Da, cat se poate de real… dar sa nu te sperii, ca nu e… -Aaaaaaaaaaaaaaaa! -Ce? Ti-am zis sa nu te sperii… -Dar nu m-am speriat deloc, e atat de dulce, de unde e? de fapt de unde il ai? -Aaaa… -Nu conteaza, cel mai mult conteaza ca e adevarat! Pot sa il pastrez? Te roog!!! -Bine, dar de Halloween ramane pe bratul meu. -Bine, raule. -Dar… fie, tine-l tu, nu conteaza. -Mersi mult, dar ce nume sa iti pun? Hmm… Ce e, fata sau baiat? -Tu ce zici? Normal ca e baiat… doar e al meu. -Atunci, sa ne gandim la un nume potrivit pt tine, micutule… -Dupa ce l-am mai luat cu mine, mai bine il lasam acasa. -Ce tot zici tu acolo? -Nimic, hai sa mergem Ai. -Unde? -Unde putem merge de Halloween? Pe la casele oamenilor… si nu il tine asa ca nu ii place. -Dar cum vrei sa il tin? -Pe umar, adora sa stea pe umar. -Ok! Itenai hai sus! -Itenai? Intreba mirat Hitomi. -Da, Itenai, asa il cheama. -I-ai si pus nume deja… -De ce nu iti place? -Ba da, e superb, zise Hitomi pe jumatate de gura. -Ok, unde mergem? -Sa incepem la acea casa. -Bine, doar sa trecem drumul si am inceput activitatea pe ziua de azi. -Stai, asteapta-ma… Dar Hitomi nu mai apuca sa zica nimic, ca Ai trecu soseaua iar la mijlocul ei, veni o masina in viteza, si Ai nu se mai putu feri. Cand deodata, Hitomi sari si o salva pe Ai de la moarte. -Esti bine? Ai patit ceva? -Nu, multumesc ca m-ai salvat, voi ramane datoare. -Nu e nimic. Unde e Itenai? -Ultima oara era la mine pe umar. -Da, dar acum nu mai e. -Unde, sper ca n a fost lovit de masina, nu? -In niciun caz. Nu are el “norocul” asta. Uita-te acolo sus. Itenai, zbura, linistit nu avea nici o treaba. -Mai, pacaliciu-le, ce cauti acolo. Hai la mine. -Pai, de ce crezi ca are aripi, Ai? -Bine ca esti in regula, nu esti ranit, nu? -Dar nu stie sa vorbeasca… -Taci, tu! Puiul mamei… -Offfff. Intr-o zi tu ma omori. Pe deasupra vorbesc de unul singur. -Dar oare cine a fost in masina, ca vad ca nu a plecat. -Nu stiu. Hai sa vedem. -Da, dar asteapta-ma Hitomi. -Vin-o. -Acum. -Dar… unde e persoana care conducea? Intreba uimit Hitomi, fiindca nu era nimeni in masina. -Dar, sincer, eu nu am vazut pe nimeni la volan atunci cand a vrut sa ma loveasca. -Hmm… -Ce crezi? -Chiar nu stiu. Apropo, nu ar fi plecat din masina cand nu am fost noi atenti? -Dar cand nu am vazut pe nimeni la volan? -Din cauza ca farurile masinii erau fix in ochi, si normal ca nu vedeai pe nimeni. -Dar… -Dar ce? Ai, unde esti? -AICI SUS! Ajuta-ma Hitomi. Ai plutea pur si simplu in aer, dar parca cineva o tinea ca sa stea acolo sus. -Ce faci acolo sus, hai jos. -Nu pot, ceva ma tine. -Nu pot sa ajung la tine. Ce e chestia aia? Deodata aparu in spatele lui Ai, o femeie desfigurata total, dar parca era trista. -Las-o jos pe Ai. -Nu… o… voi… lasa… -De ce nu? Striga Hitomi. -Pentru… ca… ii… voi… lua… sufletul… si… sufletul… meu… va… fi… in… ea… Iar… al… ei… va… rataci… pentru… totdeauna… -Nu poti face asta! -Chiar… crezi… ca… nu… o… voi… face…? -Ba nu, te cred, dar las-o jos. De ce ne faci una ca asta, si mai ales cine esti? -Fac… asta… pentru… ca… o… iubesti… prea… mult… si… eu… vreau… sa… fiu… in… locul… ei… sa… fiu… iubita… de… tine, iar… numele… meu… e… Maya… -Bine, Maya, las-o jos pe Ai si povesteste-ne ce ti s-a intamplat. -Nu am de gand sa o las jos, si ceea ce mi s-a intamplat, a fost groaznic, si pentru o persoana ca mine, cu o personalitate puternica, fara frica. -Adica… -Eram de varsta acestei fete, cand era seara de Halloween. Mergem sa colind din casa in casa cu un baiat de varsta ta. Dar, eu nu stiam ca de fapt nimeni din clasa mea n ma suporta, si vroiau sa ma sperie, trimitandu-l pe Adam, acel baiat de varsta ta. Eu credeam ca ma place, si ca vroia cu adevarat sa fie cu mine, dar ma inselasem. Iesisem din casa, imbracata ca o printesa, fiindca adoram sa fiu o printesa, iar Adam era imbracat ca un print, doar sa imi faca pe plac. Dar, cum porniram noi, ceilalti elevi ma asteptau la colt de strada, sa imi fac o festa. Dar nu stiau ca acea festa va fi si ultima din viata mea. Vroiau sa ma impinga in fata unei masini, dar desigur cand semaforul va fi pe rosu, ca masina sa se opreasca, si cand m-au impins, semaforul era verde, nu se schimbase si masina care veni ma lovi din plin, avand o rana cumplita la cap, dar in ultimele mele clipe de viata i-am vazut chipul lui Adam, cum ranjea fiindca eu eram acolo. Si cand eram pe jos, nici macar nu a venit sa ma ajute, a fugit ca un las. Iar de atunci caut sa ma razbun si sa imi caut adevarata dragoste. Desi pana acum nu am gasit-o, dar in sfarsit, v-am vazut pe voi doi, doi porumbei fara griji, spuse Maya, fara sa vorebeasca cu pauza ca la inceput. -Dar, de ce nu cauti sa iti gasesti linistea si undeva unde e o lumina alba, ar trebui sa treci dincolo, fiindca acolo se afla iubirea adevarata. -Dar de unde stiu eu ca nu minti? Dar stii ca daca minti, ii voi lua sufletul pe veci. Si o stranse atat de tare, incat Ai lesina. -AI!!! Deci sa presupun, ca sa ii iei si sufletul, trebuia sa ne sperii, astfel incat sa iesim din casa, nu? -La… ce… te… referi…? -Stii bine! La telefonul ala ciudat, desi era voce de barbat, la sangele ala din casa si celelalte lucruri. -Chiar… nu… stiu… la… ce… te… referi… incepu sa faca pauze intre cuvinte din nou. -Dar, daca nu tu ai fost, atunci cine a fost? Deodata aparu din casa o alta fantoma, care era barbat, probabil barbatul de la telefon. -Se pare ca in sfarsit ne intalnim, Maya. -Nu… se… poate, nu… tu… si o scapa pe Ai, dar Hitomi o prinse in brate, si o puse pe jos. -Cine e el? Intrba Hitomi, ridicandu-se incet. -Eu sunt Adam. Dar tu cine esti? -Deci tu esti vestitul criminal de fete. -Nu chiar. -Cum adica. -Acum 50 de ani, cand am vrut sa ii facem o farsa Mayei, nu stiam ca de fapt ea va fi omorata. -Da, dar am murit, iar tu in loc sa ma ajuti, ai fugit ca un las. Revenindu-si. -Nu e adevarat. -Cum, nu? Eu tineam la tine, dar tu nu vroiai sa fii cu mine. Ti-ai batut joc de mine. -Am vrut sa te ajut, dar am zis ca nu mai am ce sa iti fac, si am fugit acasa, dupa care mi-am luat viata, fiindca nu puteam sa traiesc fara tine. -Mincinosule! Striga Maya. -E adevarat. Cand am vazut ca ai murit, si eu am vrut sa ma omor, si astfel m-am dus acasa, am luat cutitul si mi-am taiat gatul. -Nu te cred… -Uite!, si acesta cim era fantoma, putea sa isi ia capul de la loc dar sa il puna inapoi. -O.O! Hitomi. -Acum ma crezi? -Dar… nu stii cat de mult am suferit pentru ceea ce mi-ai facut, mai ales ca te-am iubit mult. -Stiu, si de aceea i-am scos afara din casa pe cei doi, si imi pare rau ca v-am speriat… -Ma bucur ca iti ceri scuze, ne-ai speriat de moarte! Zise Hitomi. -…cum ziceam, imi pare rau, fiindca stiam ca vei veni dupe ei, iar eu vreau sa fiu cu tine. -Sigur? Nu vrei sa ma pacalesti din nou ca atunci? -Desigur ca nu. Vrei sa fim impreuna, chiar si dupa moarte? -Da, si sari la el in brate. -Scuzati ca deranjez momentul asta al vostru, dar vreau sa va intreb ceva. -Ce? Strigara in cor cei coi. -Nu vedeti o lumina? -Ba da. De ce? -Fiindca acolo veti fi fericiti multi ani de acum in colo. -Atunci ar fi bine sa mergem. Ssi sa ne povestim toate lucrurile. -Bine zis, Adam. Si Hitomi… -Da, Maya? -Vreau ca voi doi sa fiti intotdeauna la bine si la rau impreuna, dar sper sa aveti toate bucuriile din lume, sa fiti fericiti si sa va iubiti, niciodata sa nu o tradezi, ca noi femeile suntem mai sensibile. -Iti multumesc pentru sfaturi Maya, si va doresc si voua toata fericirea posibila si imposibila. -Multumim. Cu bine Hitomi. -Cu bine Maya, si sper sa ne mai revedem in viata de apoi. -Da. Pa Hitomi. -Pa Maya, Adam. Cei doi disparura intr-o clipita iar Hitomi ramase cu Ai, dupa care o duse in casa, o puse pe pat, unde adormi cu capul pe burta ei, pana dimieata. Maya fantoma