Poze animeandmangaforever de la 247 la 286

deci... contul... si merci pt sper sa mai =) :) :nod: ... va rog... oricum... v

sfinxul din loc

deci... contul... si merci pt comentari... sper sa mai comentati... =) :) :nod: ... va rog... oricum... continuarea...uite-o..... Capitolul V Sfinxul din Sofia Câmpia Urletelor... loc blestemat! Demult... cu mii şi mii de an în urmă, Câmpia era un ţinut numit Sofia. Nu se ştie multe despre dispariţia sa, dar Sofia, principalul sat de la care a venit şi numele regatului a supravieţuit. Nu se ştie mult, dar se pare că mulţi oameni din regat au vrut să intre în singurul sat ce a rămas dar nu se putea. Un sfinx se aşezase la poartă. Avea obrazul de femeie, corp de leu, aripi de vultur, gheare de zgripţor şi coadă de balaur. Când trecea cineva care vroia să intre în sat îi punea, pe rând 4 întrebări cu multă viclenie şi dacă nu îi dădea răspunsul corect îl închidea într-o carte, unde scria numele fiecărui locuitor ce răspundea greşit. Cartea avea patru ilustrate ce corespundeau celor patru întrebări, de fiecare dată când un locuitor răspundea greşit la o întrebare, „arunca” omul la ilustrata ce corespundea întrebării greşite. Aşa a închis sfinxul pe mulţi locuitori. Lumierre auzi şi merse în Sofia, pe Diablo, ce de când l-a îmblânzit, i-a rămas credincios. Când ajunse lângă sfinx grăi: - Am venit să te biruiesc, dar nu cu puterea, ci cu inteligenţa. - Bine, să ne înfruntăm! Şi fata împreună cu sfinxul „zburară” prin filele cărţii până ajunseră la o ilustrată reprezentând o stâncă ce era lovită de mare. Acolo erau o grămadă de oameni. Toţi erau închişi de către sfinx. - De vrei să îi scapi din carte pe aceşti oameni răspunde iute: ce urcă şi coboară neîncetat şi fără de scară? - Marea! - Mă ţin de cuvânt oamenii vor fi eliberaţi. Să mergem la următoarea ilustrată! Următoarea ilustrată era o temniţă în care erau sute de oameni. - Dau naştere luminii, dar totuşi sunt obscur. Cine sunt? - Umbra! - Următoarea! Spuse sfinxul pălind de ciudă şi în mintea sa grăind: „ Cine e fata asta? Nimeni n-a ajuns aşa departe. La următoarea sigur va greşi. Ilustrata aceasta era un munte care părea, la fel ca titanul Atlas, să ţină pe umeri ziua şi nosptea, pe care nu era nici un om. Pesemne că nimeni nu a ajuns până acolo. - Voi fi mâine, am fost ieri. Cine sunt? - Astăzi! - Ilustrata finală! Ultima era o temniţă din cărţi uriaşe înăuntrul căreia era o creatură de foc. - Distruge întâi creatura. - Bine. Apă! Şi dintr-o dată o bulă gigantică de apă învălui creatura şi când pocni din degete Lumierre, bula se strînse până ce creatura muri lăsând să cadă o ploaie de foc. Sfinxul râdea în sinea sa: „ Să vedem cum mai scapă!” . Fata spuse apoi: - Aer! Şi o perdea de aer o învălui nepermiţând focului să o atingă. Din păcate, focul a devenit un dragon. Lumierre spuse apoi, cu curaj: - Energie! Şi un scut de energie apăru în mâna lui Lumierre, iar ea îl învârti şi îl aruncă în dragon. Scutul se învârti în jurul dragonului, apoi se transformă la a treia rotaţie într-o cuşcă. Lumierre, ca şi cu bula de apă, pocni din degete şi cuşca se strânse până când dragonul a fost strivit. - Ce fiinţă merge în patru picioare apoi în două şi în sfârşit în trei? Spuse sfinxul plesnind de ciudă. - Omul. Spuse Lumierre liniştită. Apoi sfinxul se transformă într-o ploaie aurie ce învălui cartea şi toţi oamenii încătuşaţi şi Lumierre au ieşit din carte. Încă o creeatură învinsă. A fost ultima probă. Din curiozitate poate, Lumierre se uită în cutia cu inele şi văzu că în jurul pietrelor inelelor de amethis scria cu litere străvechi: capcană energie, pe smaraldele azurii scut aer şi pe safire închisoare apă. - Pricep! În timp ce foloseam puterile elementelor, inelele îşi dezvăluiau adevărata putere. De-acum voi avea nevoi de ele şi le voi purta. Apoi puse unu câte unul inelele pe degetele sale fine, apoi porni spre Pădurea Durerii.